Exersarea Tai Chi Chuan-ului (Taijiquan) poate fi uşor recunoscută după specificul mişcărilor sale: continue şi circulare, uneori blânde alteori viguroase, antrenând toate părţile corpului în mod unitar, legate în secvenţe care curg dintr-una în alta în mod foarte lin, expresiv, în timp ce trunchiul este menţinut drept şi vertical.

Principiul Tai Chi se referă la un echilibru perfect, dinamic, între cele două forţe fundamentale, polare, ale Universului: Yin şi Yang. Această restaurare a armoniei de la corp până la minte, prin practicarea Tai Chi Chuan-ului, se află la temelia efectelor sale sanogene.

Tai Chi Chuan-ul este o formă blândă de stimulare mentală şi fizică, excelentă pentru sănătate în ansamblul ei!

Maniera de armonizare a sistemului nervos este inedită – “mintea învaţă de la corp”. Mai precis, Tai Chi Chuan-ul ne va învăţa să fim simultan focalizaţi şi relaxaţi în timp ce realizăm mişcările. La aceasta se adaugă capacitatea de a fi atenti la tot corpul şi pornind de aici se dezvoltă coordonarea.