Sabia Dragonului (Long Hua Jian) – dezvolta abilitatea manuirii sabiei din incheietura, astfel incat exersarea acestei forma simbolizeaza un dragon in miscare rapida, circulara si precisa.

Sabia celor 8 Nemuritori (Ba Xian Jian) – in acesta forma, fiecare din cei 8 nemuritori se exprima prin abilitati specifice in manuirea sabiei. Se spune ca in transmiterea acestei arte se folosea o metoda neobisnuita si anume un vin special. Cei care beau acest vin  in cantitati din ce in ce mai mari in timp ce se antrenau sau luptau, totodata reusind sa isi pastreze spiritul treaz, dobandeau o abilitate deosebita in executia miscarilor. In acelasi timp, corpul fiind foarte relaxat, se comporta ca o forta dezlantuita, datorita starii limita in care se afla constiinta luptatorului : pe de o parte spiritul treaz, pe de  alta parte neperceperea clara a realitatii, datorita bauturii.

Sabia Portii Misterioase (Xuan Men Jian) – manuirea sabiei in aceasta forma este foarte rapida, si pozitionarea ei este atat de diversa (cand sus cand jos, cand in fata cand in spate…) astfel incat insiruirea miscarilor este greu de urmarit, dand senzatia ca sabia apare si dispare in acelasi timp.

Evantaiul (Shan) – un element simbolic in cultura orientala, prezinta o mare varietate de forme, in functie de modul in care este utilizat. Evantaiul pliat este in Wushu o arma extrem de eficace, folosita atat de barbati, cat si de femei.

Palosul (Xuan Gong Dao) – este arma cea mai masculina fiind in legatura cu elementul foc. Exersarea cu palosul creste curajul, eroismul, hotararea.

Sulita (Zi Wu Qiang) – este cea mai veche arma. In Wudang este considerata un adevarat maestru in lumea armelor, fiind cea mai rapida si precisa.

Biciul Taoist (Fu Chen) – este o arma foarte populara in Wudang. In trecut, discipolii erau initiati in invatatura cu biciul taoist, doar dupa ce treceau de testul celor 3 ani si maestrul lor considera ca sunt pregatiti sa inteleaga. Aceasta arma semnifica alungarea tentatiilor, detasarea de societate si cautarea intelepciunii prin practica.

Bastonul celor 8 Nemuritori (Ba Xian Gun) – sunt prezentate abilitatile fiecarui nemuritor in manuirea bastonului. Simbolismul este acelasi ca la Sabia celor 8 Nemuritori .

Halebarda (Da Dao) – este o combinatie dintre palos si sulita simbolizand focul si energia Yang.

Lopata Calugarului (Fang Bian Chan) – este o arma mai neobisnuita, intalnita numai la taoisti. Fiind o arma care cantareste foarte mult, necesita multa atentie in manuirea ei, practicantul dobandind astfel multa rigoare. Se spune ca este creatia lui Lao Zi, avand 81 de forme, acelasi numar de versuri avand si “Dao De Jing” celebra lucrare a lui Lao Zi.